Potrivit unei contestaţii depuse de o studentă indiană la universitatea timişoreană, Mohammad Babbar Hanna a obţinut o bursă a statului român în condiţii contestate, cu o medie generală de doar 6,91.
Ea susţine că Hanna a cerut mai multor colegi studenţi sume între 7.000 şi 8.000 euro pentru obţinerea aceleiaşi burse. În acuzaţiile sale, studenta arată că Hanna a funcţionat ca „antemergător” al unui profesor de la catedra de Anatomie, implicat într-o schemă mai largă: studenţii care au plătit au primit bursa, iar lista rezultatelor nu a fost publică pentru toţi candidaţii.
Hanna, alături de doi alţi studenţi indieni, este menţionat ca persoană care ar fi ameninţat colegii pentru a plăti taxele, iar în cele din urmă a negat orice implicare în această schemă.
Sursa foto: Facebook / Mohammad Hanna Babar

Un tigan borit care daca rămîne a la el acasă murea de foame un hot alaturi de Liviu Radulescu șerif toți la puscarie